Goana chioasă pierde în greutate

Istoria umană - Wikipedia

Istoria lui Ştefan cel Mare Prefaţă În ziua de 2 Iulie Ştefan-Vodă cel Mare se stîngea de o moarte blîndă la Suceava, în desăvîrşita pace măreaţă ce se boltia asupra întregei ţeri pe stîlpii puternici ai biruinţilor sale. Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înnaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale.

Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrîni ca şi stăpînul adormit, ceilalţi în tumblr arsură de grăsime puterea vrîstei sau în avîntul încrezător al tinereţelor, încunjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe.

Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zîmbitor al zilei de vară.

Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre mănăstirea Putnei. Din turnul de strajă de asupra porţii clopotele prindeau a vui de jale. Goana chioasă pierde în greutate întreg al Moldovei, supt mitrele scînteietoare de pietre scumpe, Mitropolitul, episcopul de Roman, Mitropolit şi el, al Ţerii-de-Jos, episcopul de Rădăuţi, egumenii cari putuse să se încingă pentru această lungă cale, primiau în cîntările iertării de păcate pe stăpînul tuturora.

Veşnica pomenire se cerea pentru acela care se făcuse vrednic a fi pomenit de neamul său în vecii vecilor. Apoi întunerecul gropniţii umbria tot mai mult faţa poruncitoare, acum înseninată, şi pletele albe, rare ale bătrînului. Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tînăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţerii sale de moştenire.

De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mînă sigură, stăpînită de un gînd cuminte.

I-a fost totdeauna milă de sîngele oamenilor vărsat în zădar. A adus cu dînsul rînduiala şi buna cîrmuire. Oastea aceia ale cărei steaguri îi fluturau de-asupra sicriului, el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna.

Boierilor acelora ce-l întovărăşiau înnainte de a-şi lua hotărîtorul rămas bun, el li statornicise chemările şi drepturile. Secerînd buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţerîna ce băuse sîngele nevinovat, — coborînd în ea cele mai bune metode de a pierde grăsimea temelii de biserică.

Gîndul lui de înţelepciune se stînsese în sfîrşit, sau, mai curînd, el se coboria ca o rază de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvîntare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră şi meniseră luptele învingătoare.

Glasul lui nu se mai auzia însă, şi icoana lui nu mai stătea înnaintea nimăruia. Mîni de hoţi au scormonit în mormîntul cel sfînt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţii neamului. O scînteie din această flacără e cartea de faţă. Cartea I. Ţara Moldovei pănă la Ştefan-cel-Mare I. Tot pămîntul din care neamul romănesc făcea prin cea mai iubită muncă a sa să răsară an de an holdele hrănitoare, tot pămîntul prin buruienile şi înnalta iarbă a căruia rătăciau turmele supuse pănă la piatra goală a munţilor ocrotitori, toată margenea de mal unde coliba pescarului domneşte marele drum de ape al Dunării, toată pădurea nesfîrşită, lungă de zile întregi, în care se înfunda pasul de pîndă al vînătorului, a cărui săgeată făcea să se spulbere un praf de frunze şi crengi, — se chema pentru toţi aceia cari, de pe la anul pănă astăzi, vorbesc cam ca şi noi acuma limba românească: pămîntul Romînilor, Ţara-Romănească.

centre de pierdere în greutate Oakville slăbește la 50 de femei

Cellalt ajunge pînă la Tisa leneşă, darnică din apele sale încete, mîloase, Tisa gălbuie fără de ţermuri. De la înnălţimile Maramureşului, goale sau înveşmîntate în haina verde a păşunilor, pănă la dunga lată a Dunării, de la şesurile în care lunecă spre Tisa Someşul, Crişurile unite, Mureşul, pănă la goana chioasă pierde în greutate umedă a Nistrului se întinde, verde în primăvară, aurie în lumina roditoare a verii, neagră ca un pustiu, albă ca un cîmp de ghiaţă şi zăpadă din lumile sterpe ale Miază-Nopţii, iarna, Ţara-Romănească.

Ungurii au numit Ardeal cetatea Carpaţilor în povîrnişul ei de sus, Tatarii au zis Bugeac cîmpiilor netede de la Dunărea-de-jos, Bulgarii, de bună seamă, au numit Vlaşca acea parte din margenea Dunării unde au izbutit să locuiască; mai tărziu, cînd Nemţii, Ruşii au smuls bucăţi din vechea Moldovă, ei li-au zis cu nume de osebire, care trebuiau să şteargă amintirea de veacuri a Moldovei, a Romînimii: Bucovina, Basarabia.

Apoi, dincoace de culmile Muntelui, şi o Ţară a Jiiului, o Ţară a Moldovei, şi aşa se va mai fi zis şi altora, fiecăreia după puterea neadormită a rîului său.

cea mai bună metodă de a pierde în greutate peste 45 de ani o ceașcă pierdere în greutate

În toată Ţara-Romănească, şi lîngă o apă şi lîngă alta, erau sate statornice şi stîne schimbătoare. Satul se ascundea în văile păzite, care nu se văd, în hăţişul bălţilor care taie drumul străinilor; ici şi colo în muntele înnalt, pănă la care nu poate răzbate decît cine-l cunoaşte bine; în şes, aproape de nuri, satele se făceau una cu pămîntul, coborîndu-se în peşterile bordeielor, sau se răzimau de frunzişul apărător al pădurii fără drumuri.

  • Cucerirea Bizanțului de către turci și căderea Constantinopolului Acum de ani, la 5 apriliesultanul Mehmed II Cuceritorulși-a întins cortul pe țărmul european al Bosforului.
  • Harta primelor migrații umaneconform studiilor asupra ADN-ului mitocondrial.
  • Merite pierderi în greutate rezultate

Judeţul acesta îl ţinea bătrînul jude, zis şi vătăman în unele părţi, aproape de Ruşi, şi cinstit une ori pretutindeni cu titlul de cnez, Domn. Hotărîrea lui şi a juraţilor ce-l încunjurau era totdeauna părintească, pentru că părţile ce veniau înnaintea Scaunului său de pajişte sau de prispă erau tot rude mai tinere, satul întreg avînd totdeauna acelaşi strămos, de la care rămăsese pămîntul, împărţit numai întru cît se găsia de nevoie, şi înfăţişat, în toate drepturile sale, de acest jude sau vătăman pe care-l învăţase viaţa.

Cînd venia primejdia şi ea se putea înlătura mai bărbăteşte decît prin fugă, sătenii de la munte grămădiau bolovani cari trebuiau să cadă în straşnică grindină asupra năvălitorului; cei din codri tăiau bătrîni stejari înţinîndu-i numai în coajă; iar cei mai puţin apăraţi din «oamenii ţerii», din ţerani, luau în mîni coasele care secerau picioarele cailor, măciucile care turtiau teasta fiarelor, şi cu atît mai lesne a vînătorilor de pămînt străin, şi arcurile care făceau să zboare stoluri ucigătoare de săgeţi înveninate.

3 motive pentru care nu poți să slăbești

În asemenea încercări, juzii mergeau în frunte la judecata lui Dumnezeu. Erau Voevozi de văi, ca în Apusul Ardealului, în şesul Tisei; erau Voevozi de munte, ca la Bereg şi în Maramureş, erau Voevozi de plaiuri ca Litovoi şi Bărbat, Oltenii, ca Seneslav Argeşeanul, pomeniţi cu toţii în al XIII-lea veac, cînd Romînii începeau a se strînge şi a-şi da samă de puterea pe care o cîştigă astfel.

Voevodul ridica dijma de la cei apăraţi de dînsul; îşi avea cetatea în locuri bine asigurate; el îşi ţinea diacul de slavoneşte, care scria cărţi pecetluite şi împodobite, în limba învăţată a timpului; el avea legături cu străinătatea, care-i ştia de nume.

Din aceşti Voevozi trebuiau să se desfacă, goana chioasă pierde în greutate dovezi îndestulătoare de destoinicie cuminte şi vitează, Domnii de mai tîrziu ai pămîntului nostru. Străinii cari ajunsese să ne stăpînească numai pentru că eram risipiţi, trebuise să recunoască pe modalități ieftine să slăbească Voevodatul nostru, care putea alcătui singura legătură adevărată între dînşii şi supuşii de limbă românească.

Ungurii păstrase un Voevod goana chioasă pierde în greutate Ardeal, dînd sub ascultarea lui tot ţinutul: cînd se întinseră dincoace de munţi, ei recunoscură pe cnejii cu putere de Voevod, ca un Ioan, un Fărcaş, tot din veacul al XllI-lea, pe Voevozii deplini, ca Litovoi şi Seneslav.

Marele rege ungur Ludovic, de neamul său un Frances din depărtatul regat de cucerire al Neapolei, acest nou întemeietor al Ungariei decăzute, îngădui Romînilor din Miazănoapte, cari păziau un hotar rîvnit şi de Litvani, şi de Poloni, să-şi păstreze cnejii şi Voevozii de cari din străvechi timpuri erau deprinşi să asculte. Cînd, pe la jumătatea acestui veac al XIV-lea în care el stăpînia peste Unguri, o ieşire goana chioasă pierde în greutate a căpitanului de margene ce era la Răsăritul Regatului comitele Secuilor, căruia i se supusese de Ludovic şi Saşii din Bistriţa şi cei din Braşov şi Maramureşul întreg, răspinse pe Tatari, sau mai curînd îi împiedecă de a mai veni în munte ca să-şi iea birul şi să pedepsească pe cei ce nu voiau sau nu puteau să-l dea, — asupra Romînilor, de curînd cuceriţi, între Carpaţi şi Siretiu, se numi un Voevod, de loc din Maramureş, unde ai săi fusese cnezi: Sas, fiul unui Dragoş.

Pe atunci prefaceri mari se săvîrşise în toată Romînimea ce nu era încă supusă de Unguri. Încă de la începutul veacului, un urmaş al lui Seneslav, prin fiul său poate, Tihomir: Basarabă — nume de botez obişnuit pe acele vremi şi pe plaiuri, şi în părţile vecine ale Ardealului, şi în Moldova chiar, — unise în mîna sa puternică amîndouă malurile Oltului şi cutezase a-şi zice singur stăpînitor neatîrnat, goana chioasă pierde în greutate Domn al tuturor Romînilor, Mare-Voevod al Ţerii-Romăneşti întregi.

El bătuse pe Unguri îndovedise astfel că are drept la acest titlu de mîndrie, şi urmaşul său Alexandru se vedea a goana chioasă pierde în greutate un vrednic apărător pentru o tînără ţară primejduită. Încă de mult, de cînd Ungurii trecuse întăiu de ceasta parte a Carpaţilor, pe labotezînd Cumani, întemeind cetăţi şi aducînd colonişti de neamul lor, dar mai ales Saşi, încă de cînd ei chemase în «Ţara de peste munţi» Transalpina pe cavalerii Teutoni, călugări înarmaţi cari nu mai puteau folosi luptîndu-se pentru Hristos în Locurile Sfinte cu totul pierdute, apoi pe cavalerii francesi ai Sfîntului Ioan de la Spitalul din Ierusalim Ioaniţi, Hospitaliericari pierduse şi ei aceiaşi menire, — se întemeiase oraşe în margenea muntelui, dintre care cele mai vechi sînt Cîmpulungul muntean, în valea Rîului Doamnei, şi Baia, în valea Moldovei.

Ele aveau case şi biserici de piatră, şanţuri de apărare, drepturi şi scutiri din partea regelui şi o cîrmuire deosebită prin şoltuzi, voiţi sau judeţi, pe lîngă cari judecau pîrgarii sau juraţii.

Un obiceiu pe care Saşii îl adusese cu dînşii în Ardeal din Germania renană, de unde porniseră, şi care se îmbrăcase întru cîtva la noi în veşmînt romănesc. Germanii se coboriau de un timp tot mai mulţi în Galiţia, care ajunsese în sfîrşit paşnică şi asigurată supt puterea regelui cuceritor al Poloniei; Armeni din Asia-Mică, goniţi de întinderea păgînilor Saracini din Siria şi Egipet asupra ţerii lor, trecuseră Marea-Neagră în peninsula, stăpînită mai mult de Genovesi, a Crimeii; aceşti harnici negustori apucaseră apoi marele drum «tătăresc» al mărfurilor ca să ajungă tot în Galiţia aceia, ce era nodul prin care negoţul Apusului se lega de pieţile Răsăritului.

reclame de slabire de top rezolvarea problemelor de pierdere în greutate

Lembergul germano-armenesc, Cracovia curat germană luară astfel un mare avînt, şi Germanii ca şi Armenii galiţieni, dar aceştia mai mult, mai departe şi mai trainic, întemeiară colonii, în tîrgurile ce goana chioasă pierde în greutate înjghebase pentru nevoile satelor între Siretiu şi Prut. Siretiul şi Suceava ajunseră locuri însemnate pentru negoţul şi meşteşugul lor, apoi unda de bogăţie atinse în creşterea ei răpede Botoşanii satul urmaşilor lui BotăşIaşii satul urmaşilor lui IaşVasluiul, Bîrladul, Tecuciul.

Se întîmplâ atunci, desăvîrşind astfel lanţul de împrejurări care făcu din Ţara Moldovei un Stat, că Voevodul Bogdan din Maramureş, fiul lui Micu, nu putea trăi în pace cu dregătorii Craiului.

El se răsculă, îndemnat de sigur şi de Litvani, cari pîndiau acest puternic turn de hotar. Apoi fu iertat, şi peste puţin se supără din nou, ca un om inimos şi neînduplecat ce era. O vale îl duse în altă vale, şi el se găsi, plin de o mierare bucuroasă, ca toţi cei ce au trecut pe acolo, — în ţara de vechi păduri frumoase, de culmi rotunzite, de văzduh limpede, care se desface, după trecerea păsurilor, în Bucovina de astăzi.

De aici pornia zburdalnică, spre locurile cu tot mai mult soare, o apă ca lacrima, Moldova. Voinicul ascultă de îndemnul apelor, care vorbiau de lupte, de pradă, de ocîrmuire strălucitoare asupra largilor plaiuri. Romînii supuşi Ungurilor şi judecaţi de Voevodul Sas se tulburară la ajută săriturile să piardă grăsime străinului, dar nu ca să-şi apere pe stăpînitorul de pănă atunci, care fu învins, chemă în zădar ajutorul acelui ce-l trimesese aici, şi muri.

Bogdan nu făcuse numai un popas în fuga goana chioasă pierde în greutate, jucîndu-se puţin şi de-a războiul; el descălecase, ceia ce însemna în limba veche că se aşezase trainic, pentru viaţa sa şi a neamului său.

Titlul nu spunea mult; Bogdan trebuise să-l aleagă, atunci cînd cel mare şi frumos al Ţerii-Romăneşti fusese luat de Voevodul dunărean. În jos, peste multe sate frumoase, era colţul unguresc din văile Bistriţei, Trotuşului şi Putnei, unde străinii, veniţi pe laodată cu episcopul catolic al Cumanilor din cetatea Milcovului, făcuse, în apropierea Ocnelor de sare, tîrguri: Bacăul, Trotuşul, Agiudul, Putna, iar mai departe — acum în ţara lui Alexandru-Vodă Munteanul — Buzăul.

Peste Siretiu, aşezările nouă ale Nemţilor şi Armenilor, vechile tîrguri, multele sate, cetăţile de la Nistru: Hotinul, Soroca, Tighinea, şi pescăriile de la Dunăre aşteptau să fie dijmuite, apărate şi stăpînite. Laţco, feciorul întemeietorului, însurat cu o Romîncă, de lege răsăriteană ca şi dînsul, duse stîlpii cu bourul — cari mai tîrziu ajunseră să fie centru de slăbire Northampton obişnuit al oricărei moşii — pănă la Siretiu.

Un Polon ajungea astfel, după chiar cererea Voevodului, episcop al Siretiului, de unde socotia, de sigur, că va putea cîrmui Moldova metoda de slabire acasa. Călugării minoriţi, din shima Sfîntului Francisc, călugări cerşitori, cu picioarele goale, cu capul descoperit şi încinşi cu funie, se aşezară în mănăstirea Maicei Domnului, de unde trebuia să pornească spre biruinţă legea catolică.

Ei nu durează nimic, nu se îngrijesc de cîştigarea de suflete, de întemeiarea de şcoli, de orînduirea adevărată a Bisericii lor. Aşa se vedea că rostul lor e altul, un rost primejdios pentru viitorul Moldovei. Leşi supuşi archiepiscopului din Haliciu, în ţara craiului, ei pare că erau puşi în capitala Moldovei ca să însemne şi în ceia ce priveşte legea ascultarea ţerii de Polonia, cucerirea ei viitoare de puternicul regat vecin.

Coborîrea din munţi a lui Bogdan găsise însă în Moldova oameni puternici, stăpînitori de pămînt din vechi timpuri, unii avînd în mîna lor şi cîte un tîrg. Cu dînşii se uniră şi credincioşii descălecătorului, căpitanii lui. Oameni viteji şi pricepuţi veniră apoi din Voevodatul vecin, din ţerile ce încunjurau Moldova, şi se împărtăşiră şi ei din răsplătirile, din darurile de moşii ale Domnului. Aceşti fruntaşi ai Statului celui nou se chemau boieri, ca şi fruntaşii Bulgarilor, şi ca şi fruntaşii Rutenilor, cu cari se megieşià Moldova de miazănoapte.

Sîngele lor nu era acelaşi, dar, luptînd supt acelaşi steag, cuprinşi în aceleaşi hotare, ascultînd de aceleaşi porunci, ei se simţiră îndată Romîni cu toţii. În privinţa legii nu era nici o deosebire între dînsiî: credinţa tuturora fusese şi rămăsese cea răsăriteană.

Nicolae Iorga: Istoria lui Ştefan cel Mare

Laţco întrebase la Roma dacă trebuie să se despartă de Doamnă, care nu vroia să părăsească ortodoxia! Nu se ştie în ce chip a murit cel de-al doilea Domn moldovenesc. Lăsă un frate care purta numele de Teodor, adecă, pe slavoneşte, de Bogdan, al tatălui său, şi o fată, Anastasia. Fratele căpătă un colţ de ţară, pe care-l cîrmui pînă tîrziu, cu titlul de Voevod. Boierii duşmani ai legii catolice luară asupra lor să mărite pe Anastasia, dîndu-i ca zestre Moldova, întemeiată de bunicul ei şi în care răsărise această nouă mlădiţă domnească.

Ei chemară un Litvan, din neamul Goana chioasă pierde în greutate Koryatowiczcare se luptă tocmai atunci cu Craiul polon pentru Galiţia, ţară rusească şi pravoslavnică. Îl chema Iurg, şi rude de-ale lui se amestecase în anii din urmă şi în afacerile maramureşene, aducînd Ruşi de ai lor acolo. Căsătoria i-a fost stearpă, şi tot aşa de stearpă Domnia: se povestia mai tîrziu că bietul om, care căutase prin locurile noastre alt noroc, a fost otrăvit şi îngropat undeva, la o mănăstire din Ţara-de-Jos.

Moştenirea pare să i-o fi luat, tot numai pentru o clipă, întunecoasă pentru noi, un Ştefan, care ar fi lăsat doi fii mai mari: Ştefan cel de al doilea şi Petru, cari se luptară pentru Domnie şi aduseră iarăşi pe străin în ţara ce abia scăpase de dînsul. Mama lor, Marghita sau Goana chioasă pierde în greutate, se înrudia cu regele Poloniei, care avea acum iarăşi în puterea sa ţara de hotar a Galiţiei.

Ştefan — povestiau mai tîrziu Polonii — fu gonit şi ceru ajutorul vecinilor de la Răsărit. Dacă Ungurii fusese bătuţi pe plaiurile moldoveneşti, Leşilor nu li se întîmplase pănă atunci să încerce vitejia îndărătnică şi şireată a ţeranilor, a boierilor Voevodului celui nou.

Ostaşi din trei ţinuturi sau Palatinate trecură în Moldova, şi crezură că au învins, căci înnaintea lor stăteau numai cîmpul gol şi bordeiele pustii. Cînd biruitorii, beţi de vin şi de mîndrie, străbătură în neorînduială îngustele cărări ale pădurii răcoroase, în noaptea de vară, ca un vînt de mînie nebună scutura culmile frunzoase, şi trunchiurile căzură trăsnind asupra şirurilor străine, strivind care, oameni şi arme.

Istoria umană

Mari magnaţi ai Poloniei, prinşi între dărîmături, căzură rob ai ţeranului moldovean, şi vestitul Sbigniew Olesznicki, străbun de archiepiscop, răscumpărat de la asprii învingători, nu se mai duse nici la un războiţi, şi, însemnat de ai noştri la picior, şchiopătă pănă la moarte. Petru rămase Domn, dar tot el fu acela care închină mai tărziu ţara străinilor.

slabire cindy crawford cele mai bune supersete de ardere a grăsimilor

Mamă-sa era o catolică, care mai clădi o mănăstire la Siretiu. Tînăra regină a Poloniei, fata regelui Goana chioasă pierde în greutate — care domnise un timp şi asupra Ungariei şi asupra Poloniei, timp de înfrînare şi frică pentru Moldoveni, — trebuise să primească drept soţ al plăpîndelor sale tinereţe pe asprul prinţ litvan Iagello, care fusese păgîn mai pănă în ziua cînd îngenunchie în biserică lîngă Hedviga. Nădejde nu mai putea să fie în războaiele dintre Ruşi, Litvani şi Poloni, care-i ţinuse pănă acum pe toţi departe de hotarele Moldovei, şi-i dăduse răgaz de douăzeci de ani ca să se întemeieze.

Sînt primejdii care pleacă orice frunte de om cuminte. Petru-Vodă luă cu sine pe fratele său, Roman, cu care se ajuta in stăpînire, şi merse la Lemberg, unde făgădui lui Iagello, botezat ca Vladislav, credinţă şi ajutor în războaie. Ceva mai în urmă, el împrumută şi cu bani — frumoşi galbeni genovesi, aduşi de negustori din Crimeia — pe ruda sa din Polonia, care-i puse zălog Haliciul, de care atîrna bisericeşte Moldova catolică.

Mai aproape însă, spre Nistru şi dincolo de Siretiu, către Prut şi apa îngustă a Ceremuşului, era un întins ţinut, bogat în cetăţi şi tîrguri, plin în munţii săi de ciobani romîni, goana chioasă pierde în greutate care se chema al Sepenicului, în care se aflau Cernăuţii, pe atunci un sat supt cetatea Ţeţinei Czeczynşi poate Hotinul. Banii nu se plătiră, şi graniţa romănească se urcă, pentru 3. Petru stătu în Suceava, a treia reşedinţă a Domnilor moldoveni. Fratele şi urmaşul său Roman înnălţă la vărsarea Moldovei în largul Siretiu o cetate căreia-i dădu numele său.

Mîndru şi faţă de regele înnaintea căruia fratele său plecase Moldova, el nu-i mai făgădui ajutor pănă ori-şi-unde şi împotriva oricui. Dar el găsi un sprijin între rudele Voevodului. Moştenirea în Domnie nu era statornicită pănă atunci, şi datina, care răspundea la orice întrebări şi făcea ca legile să fie zădarnice, tăcea, fireşte, în această privinţă. Sîngele domnesc era cerut de la tot doritorul de stăpînire, dar în privinţa treptei de înrudire fiecine era slobod să judece după interesul său.

Lui Bogdan îi urmase fiul său cel mai mare, lui Laţco ginerele, lui Ştefan fiul cel mai mic, lui Petru fratele cel mic.

poti sa slabesti pe plex pierdere în greutate republica cehă

Ivaşco fiul lui Petru se crezu nedreptăţit de unchiul său; venind din adăpostul său de peste graniţă, el îl prinse la vre-o petrecere în sate, împreună cu fiii lui, şi-l dădu în mîna dregătorilor regelui. Ştefan, fratele cel mare, învins altă dată, ajunse Domn.

Ungurii, peste cari domnia atunci un om foarte mîndru, din neam împărătesc, şi menit să fie şi el Împărat, Sigismund, nu voiră să îngăduie în apropierea lor pe acest neascultător urmaş al trădătorului Bogdan. Ştefan cuteză să taie calea la păsuri, dar oamenii Craiului apusean răzbătură printre bolovanii năruiţi şi ploaia de suliţi. Sigismund însuşi călcă pămîntul Moldovei, luînd ţara în curmeziş, spre Siretiu, spre Bahlui, ca să prindă pe Domn in cetatea unde se închisese El ajunse unde doria, dar se întoarse îndărăt cu mînile goale, fără să aibă pe Ştefan în lanţuri, fără să aducă măcar, ca îndreptăţire, un petec de hîrtie, cuprinzînd cereri de iertare şi făgăduieli.

ardere grasa churan ajută la pierderea în greutate nhs

Atîtea fapte grămădite în cîţiva ani — nici o goana chioasă pierde în greutate de veac — dăduseră Moldovei ceia ce este neapărat în viaţa oricărui Stat: amintirile. Fii drepţi, legiuiţi ai lui Roman şi Doamnei lui Anastasia, moartă cînd soţul ei stătea încă în Scaun, şi înmormîntată la Roman, Alexandru şi Bogdan, vin şi ei supt arme ca să-şi dobîndească drepturile. Mircea, Domnul muntean, lămureşte întru cîtva lucrurile, prinzînd pe Iuga, în împrejurări ca acelea ale prinderii lui Roman, desigur.

Moartea smulge de lîngă Alexandru pe fratele acestuia Bogdan, care dădea poruncile şi el, un timp, fără a-şi lua însă alt titlu decît acel de «jupîn», pe care-l întrebuinţa orice boier. Era întăiul an al unui veac nou, şi un veac nou se deschidea şi pentru Moldova.

De la început, avînd să aleagă între Unguri, de cari abia se dezlipise Moldova şi cari-l atingeau la un singur hotar, şi acela de munte, lesnicios de apărat, şi între Poloni, cari înfăşurau din două părţi, de sus şi de la Răsărit, ţara, — el alese pe aceştia din urmă.

Li se închină şi li dădu ajutoare, care se luptară cu cavalerii Teutoni, departe în Prusia, lîngă cetatea Marienburg, unde ai noştri găsiră cu bucurie păduri, în care ştiură iarăşi să ispitească pe duşmani, acoperindu-i apoi cu ploaia de moarte a săgeţilor Alexandru rămase însă neschimbat, goana chioasă pierde în greutate nimeni nu îndrăzni să încerce împărţirea care se putea scrie mai lesne cu condeiul decît cu sabia.

Păstrînd însă credinţa, el ştia să şteargă rămăşiţele ruşinoase ale trecutului, să se înalţe necontenit înnaintea Craiului prieten. El încheie legăturile cu dînsul altfel decît înnaintaşii săi şubrezi şi se înfăţişează în ele ca «Domn», nu ca «Voevod» supus. Odată, pentru un nou împrumut, el capătă şi zălogirea Pocuţiei, cu vestitele ei oraşe întărite, Sniatinul şi Colomeia, pe cînd înnainte de dînsul se vorbise şi de părăsirea Ţerii Sepenicului.

O înnaltă doamnă din sînge crăiesc, Ryngalla, i-a fost soţie, aducîndu-i măcar cinstea de la început, dacă nu fericirea în casă, căci Ryngalla părăsi după cîtva timp, plecînd fără nici un copil, pe soţul ce nu voia să se lepede de legea lui ortodoxă, cu toate că în Baia el făcuse o biserică, o mănăstire, un episcopat catolic. Încă de pe vremea lui Mircea, Alexandru încheiase prin cucerirea Chiliei, la Dunărea-de-jos, graniţa de Miazăzi a ţerii pe care tatăl său Roman se lăudase mai mult că a întins-o pănă la Mare.

Ceva mai tărziu, fără să se lupte cu Genovesii, el îşi aşeză pîrcălabii în Cetatea-Albă, de la gura Nistrului, al doilea turn puternic al acestei graniţi ameninţate.

El ajută Domni munteni să-şi cucerească moştenirea părintească, dar ştiu să răspingă pe acelaşi ocrotit de dăunăzi — Dan al II-lea —, cînd pierde înapoi grăsime laterală veni să ceară cu armele malul Dunării-de-jos Turcii, cari porunciau adesea în ţara-Romănească, pănă la graniţile căreia ajunsese, trecînd peste Bulgaria în întregime supusă, fură şi ei răspinşi cînd corăbiile lor de războiu se iviră supt zidurile, bine întărite de pricepuţi meşteri străini, ale Cetătii-Albe.

În cei din urmă ani ai vieţii sale chiar, Alexandru risipi, în Iunieo oaste turcească ce-i venise în ţară trecînd pe la Munteni. Prin îngrijirea lui, boierimea fu aşezată în trepte şi ranguri.

Asevedeași